Cum construim un traseu

Toate traseele sunt gândite pentru campere până la 3,5 t. Asta decide permisul — categoria B — și scutește de obligațiile de vehicul greu. La taxe și feriboturi însă, masa nu e singurul criteriu: Franța încadrează după înălțime, iar feriboturile norvegiene după lungime. Verifică grila operatorului, nu presupune tariful de autoturism.

Un traseu are opt sau nouă opriri, nu douăzeci. Sunt alese ca să formeze o linie coerentă, nu o listă de obiective. Unele sunt opriri unde stai, altele sunt doar ca să nu conduci opt ore în gol — și asta e marcat la fiecare.

La fiecare oprire scriem trei lucruri: ce vezi, ce faci cu camperul și ce e gratis. A treia coloană e cea care contează cel mai des, și de aceea e scoasă în evidență.

Fiecare traseu are o fereastră. Unde fereastra e îngustă — orcile la Tarifa, aurora în nord — o spunem în clar și construim data de plecare în jurul ei, în loc să lăsăm cititorul să nimerească greșit luna.

Regulile de staționare peste noapte diferă de la o comună la alta și se schimbă. Dăm regula generală a țării și zonele unde chiar se controlează.

Nu recomandăm operatori sau localuri pe care nu le putem verifica, și nu punem numere de telefon în PDF, pentru că se învechesc mai repede decât documentul. Prețuri nu punem: se schimbă mai repede decât le putem ține la zi. Spunem ce e cu plată, în ce condiții se intră și care e sursa oficială; tariful de azi îl verifici la operator.

Traseele sunt construite documentar: din surse oficiale — administrațiile de drumuri, operatorii de bacuri, primăriile, administrațiile parcurilor — nu din teren. Niciunul nu a fost încă parcurs cap-coadă de noi, și nu pretindem altceva. De asta fiecare pagină are în subsol data controlului documentar și data revizuirii următoare. Dacă vezi o informație depășită, e mai util să ne scrii decât să presupui că știm.